Nu ești nebun! Și totuși, există normalitate?

Trăim într-o lume în care cuvântul „nebun” a devenit etichetă. Îl folosim prea ușor și, de multe ori, fără să înțelegem ce înseamnă cu adevărat. În spatele lui se ascunde frica de a fi diferit, de a simți prea mult, de a pierde controlul.

Mulți oameni ajung în cabinet cu aceeași întrebare: „Sunt nebun?” În realitate, nu caută un diagnostic, ci un răspuns mai profund. Vor să știe că durerea lor are un sens, că nu sunt excluși din categoria celor „normali”.

Dar ce înseamnă, de fapt, normalitatea? De cele mai multe ori, e doar o convenție socială, o regulă nescrisă despre cum „ar trebui” să fim. Însă psihicul uman nu funcționează pe baza normelor, ci a trăirilor. Fiecare dintre noi poartă în sine anxietăți, nesiguranțe, tristeți sau conflicte interioare. A le avea nu te face bolnav, ci uman.

Ca medic psihiatru, văd zilnic oameni care se sperie de propriile emoții. Oameni care cred că dacă nu pot dormi, dacă le scade energia, dacă plâng sau se simt goi, înseamnă că „nu mai sunt bine”. În realitate, aceste stări sunt semnale ale psihicului, încercări de a atrage atenția asupra unei dureri mai profunde.

Poate că e momentul să regândim ideea de normalitate. Nu ca o stare lipsită de probleme, ci ca disponibilitatea de a ne asculta, de a cere ajutor, de a înțelege ce se petrece în interior.

Normalitatea nu înseamnă perfecțiune. Înseamnă curajul de a rămâne prezent în propria neliniște și de a transforma suferința în cunoaștere de sine.

Nu ești nebun. Ești viu, ești în proces de dezvoltare, și în felul tău unic, ești perfect normal.