Sărbători liniștite, nu obligatoriu fericite
Ce facem cu amalgamul de emoții din perioada asta?
În fiecare an, în perioada sărbătorilor, se întâmplă ceva previzibil și totuși greu de dus: crește zgomotul. Zgomot pe străzi, în magazine, pe rețelele sociale, în familie, în capul nostru. Și pentru foarte mulți oameni asta este mai degrabă suprastimulare decât “magie”.
Dacă în perioada asta simți un amestec de anxietate – oboseală – tristețe – singurătate, vreau să auzi clar: e normal. Nu ești stricat. Nu ești „prea sensibil”. Nu ești „nerecunoscător”. E o perioadă care apasă simultan pe mai multe butoane: corp, minte, relații, amintiri, bani, comparații, așteptări.
Eu prefer să urez sărbători liniștite, nu „sărbători fericite”. Pentru că liniștea e mai realistă, mai sănătoasă și, pentru mulți, mai greu de obținut.
De ce e așa greu în preajma sărbătorilor?
Sărbătorile sunt un fel de „scenă” care se repetă anual și care activează:
așteptări („trebuie să fie frumos”),
roluri vechi („eu sunt cel care face pace / suportă / organizează / nu supără”),
amintiri (inclusiv cele pe care nu le povestim),
comparații („uite la alții ce bine e”),
bilanț („ce am făcut anul ăsta?”),
presiune socială („zâmbește, fii recunoscător, fii fericit”).
În psihanaliză există o idee simplă, pe care o vezi și în viața reală: când mediul devine prea intens, psihicul caută să se „regleze”. Uneori reușește prin conectare și odihnă. Alteori prin apărări: evităm, ne amorțim, ne enervăm, controlăm, perfecționăm. Nu ca să „ne stricăm”, ci ca să supraviețuim unui prea-plin.
„E normal să simți multe”: ambivalența e semn de maturitate
Poți să îți iubești familia și, în același timp, să nu suporți dinamica din jurul mesei. Poți să fii recunoscător pentru ce ai și să fii obosit până în măduvă. Poți să vrei apropiere și să simți că te sufoci când se apropie lumea.
Asta se numește ambivalență. E una dintre cele mai normale (și adulte) forme de viață emoțională. Problema apare când îți interzici jumătate din adevăr.
Când ți se pare că ai voie doar să fii „ok”, tot ce e neliniștit în tine începe să iasă pe altă ușă: iritabilitate, insomnie, somatizări, mâncat compulsiv, alcool, retragere, anxietate.
3 teme mari care apasă în perioada asta
1) Presiunea să fii fericit
E ca un „zgomot de fundal”: reclame, postări, poze perfecte, familii perfecte, cupluri perfecte. Dacă te uiți mult la asta, devine ușor să crezi că e ceva în neregulă cu tine că nu simți la fel.
Realitatea: sărbătorile cresc contrastul. Cine se simte bine se simte uneori și mai bine. Cine se simte prost se poate simți și mai prost, tocmai pentru că i se arată constant „cum ar trebui să fie”.
2) Familia (și scenariile care se reactivează)
Nu trebuie să ai o familie „toxică” ca să fie greu. E suficient să existe:
subiecte sensibile (căsătorie, copii, bani, carieră),
persoane care nu respectă limite,
glume care rănesc,
comparații,
tensiuni vechi îngropate sub covor.
Familia e locul unde intri ușor în „versiuni vechi” ale tale. Chiar dacă acum ești adult, corpul și psihicul pot reacționa ca atunci când erai mic și trebuia sa suporți diferite conflicte fără drept la replică.
3) Singurătatea
Singurătatea are mai multe fețe:
singur fizic (nu ai pe cine să vezi),
singur emoțional (ești cu oameni, dar nu ești în contact real),
singur în cuplu,
singur lângă familie.
Și pentru că sărbătorile sunt „despre împreună”, singurătatea devine mai vizibilă. Nu neapărat mai mare, dar mai greu de ignorat.
Nu ai chef să-ți vezi rudele? Da, e foarte comun.
Mulți oameni îmi spun direct:
„Trebuie să mă văd cu rude și nu am chef.”
„Am multe de pregătit.”
„Nu am bani de cadouri.”
Sincer: astea sunt motive suficient de bune ca să te simți tensionat. Nu trebuie să se întâmple o tragedie ca să ți se pară greu.
Mai important: faptul că „trebuie” e adesea partea care apasă cel mai tare. Când intri pe „trebuie”, îți pierzi accesul la ce ai nevoie.
Ce ai de făcut cu amalgamul de emoții: un ghid practic, pe bune
1) Normalizează, fără să minimalizezi
Spune-ți simplu:
„În perioada asta e normal să fiu mai sensibil și mai obosit. Nu e un test de caracter.”
Nu înseamnă că te complaci. Înseamnă că nu te mai pedepsești singur.
2) Numeste ce simți (altfel te conduce din umbră)
În loc de „mă simt groaznic”, încearcă:
„Sunt anxios și obosit.”
„Sunt trist și mă simt singur.”
„Sunt iritat pentru că am prea multe de făcut.
Când numești, începi să conții (Bion ar numi asta un fel de „a ține în minte” emoția, în loc să te înghită).
3) Redu suprastimularea ca pe un act medical, nu ca pe un moft
Suprastimularea nu se rezolvă cu „hai, fii mai pozitiv”.
Se rezolvă cu măsuri concrete:
ieșiri scurte la aer,
pauze de ecran,
somn (măcar 1–2 nopți recuperatoare),
mai puține locuri aglomerate,
un program mai rar, nu maraton.
Dacă ai liber în perioada asta: fă ce simți că te ajută să îți fie bine. Odihnește-te. Nu trebuie să „meriți” odihna.
4) Limite: da, sunt grele. Dar sunt și necesare.
Aici o să fiu mai tăios: dacă nu pui tu limite, le pune corpul tău (prin anxietate, iritabilitate, insomnie, epuizare).
Limitele nu trebuie să fie agresive. Trebuie să fie clare. Exemple de replici simple:
„Vin, dar stau două ore.”
„Nu discut subiectul ăsta.”
„Vă iubesc, dar am nevoie de o pauză.”
„Anul ăsta nu fac cadouri scumpe. Mă încadrez într-un buget.”
„Nu pot să ajut cu tot. Pot să fac X, atât.”
Și un adevăr care eliberează: cei care țin la tine vor înțelege. Ceilalți poate se supără. Dar supărarea lor nu e criteriul după care îți construiești viața.
5) Dacă „trebuie” să mergi, fă și ceva pentru tine
Uneori chiar trebuie: din context, din responsabilități, din compromisuri. Ok. Dar atunci fă un pact cu tine:
îți planifici o oră doar a ta în aceeași zi,
îți iei o cale de ieșire (mașina ta / un pretext sănătos / un interval clar),
îți alegi o persoană cu care poți vorbi după (un prieten, partener, terapeut).
Winnicott ar spune că ai nevoie de un „spațiu” suficient de sigur ca să rămâi tu. Practic, asta înseamnă: nu te abandona complet ca să iasă bine „scena”.
6) Banii și cadourile: nu te ruina ca să pari ok
Dacă nu ai bani de cadouri, nu te băga în datorii ca să nu te judece cineva. Asta e una dintre cele mai toxice forme de presiune socială, îmbrăcată frumos.
Cadoul bun nu e cel scump. Cadoul bun e cel oferit cu suflet și care nu te falimentează.
7) Pentru singurătate: alege contact real, nu zgomot
Dacă ești singur, nu te pedepsi uitându-te ore în șir la „cum se distrează alții”.
Alege un lucru mic și real:
un mesaj către cineva de care îți e dor,
o plimbare,
un film care te liniștește (nu care te rupe),
o masă simplă, făcută pentru tine ca pentru un om care contează.
Nu forța „fericirea”. Caută liniștea și contactul (cu tine sau cu cineva sigur).
un mesaj de final:
E normal să treci prin tot felul de stări și emoții în perioada asta. Important e să faci ce simți că ai nevoie ca să îți fie bine.
Poate o să te vezi cu rudele. Poate nu. Poate o să fie frumos. Poate o să fie greu. Idealul meu pentru tine nu e „să fie perfect”, ci să nu te pierzi complet în toată povestea asta.
Așa că îți doresc, sincer: Sărbători liniștite! Atât cât se poate.
